ION MINULESCU Romanţa tinereţii

Necunoscuta care se vindea, N-a vrut să-mi spună în prima zi, cine era,

Dar fiindcă ea aflase cine sunt – Poetul poreclit “ Fluieră vânt “

Şi fiindcă mă ruga stăruitor Să-i fiu şi eu din când în când cumpărător,

Sinceritatea ei m-a-nduioşat Si-n cadrul preţului fixat --

Un preţ absurd, Ridicul Şi meschin, Cu care-aş fi băut un kilogram de vin --

M-am îmbătat de gura ei Şi-am adormit Pe laurii idilelor lui Theocrit

Dar vai !... Necunoscuta care se vindea Nu numai mie, dar şi altora !...

Şi azi, un ciocoi Iar mâine, un calic, O cumpărau la fel – mai pe nimic --

Căci ea – flămândă veşnic – se grăbea Să-şi vândă gura dulce, ca la tarapana !...

Eu singur doar, nu m-am sfiit să-i spun-- Că-s gata să-i ofer un preţ mai bun --

Dar cum îi luase mintea Dumnezeu, Necunoscuta s-a spălat pe mâini, cu preţul meu...

Şi-atunci, De teamă să n-o bat, Sau s-o ucid Şi s-o ascund sub pat --

Deşi-o iubeam, am renunţat la ea Şi n-am mai vrut să ştiu cine era !...

Dar intr-o zi cu ploaie şi cu vânt, Necunoscuta care se vindea,

S-a dat la fund , Şi-a dispărut...

Şi nimeni n-a mai întrebat de ea, De când intrase parcă, în pământ, Cu numele-i mereu necunoscut...

Şi totuşi , Eu Am întâlnit-o iar,

Dar nu ca altădată, pe trotuar La cafenea, Sau în tramvai...

Am regăsit-o-n ziua de-ntâi mai Ascunsă de un sfert de veac, într-un sertar

În care sta de veghe, cuminte Şi aştepta O zi să-mi mai aduc aminte şi de ea !...

Dar ce păcat – Că regăsirea ei m-a-ndurerat

Şi-n loc s-o mai sărut Cum aş fi vrut – Am început să plâng cu-adevărat !...

Necunoscuta care se vindea, De data asta, nu mai era Ea --

Era doar vechea ei fotografie Pe care mi-o dădu-se numai mie !...

Şi-acum,

Cred c-aţi ghicit cine era

Necunoscuta care se vindea

Era chiar tinereţea mea !...