|
|
Geniul unei furnici
Acum ceva timp m-am apucat să observ viaţa furnicilor şi mărturisesc că m-a uimit să văd cu câtă ordine şi dăruire muncesc ele.
Dar o furnică anume mi-a atras atenţia. Neagră, de dimensiune medie, furnica ducea cu ea un pai de şase ori mai mare decât ea.
După ce a avansat cam un metru cu vizibile dificultăţi, a ajuns la un fel de şanţ îngust, dar adânc, format între două pietre mari.
A încercat să traverseze într-un fel sau altul, dar toate eforturile ei au fost zadarnice. Dar în final, furnicuţa a făcut ceva cu totul insolit.
Cu multă abilitate, a sprijinit capetele paiului de o parte şi de alta a crăpăturii, construind astfel un pod, pe care apoi a putut traversa “abisul”.
Când a ajuns pe cealaltă parte, şi-a luat din nou povara în spate şi şi-a continuat călătoria.
Furnica a ştiut să-şi transforme povara într-o punte şi astfel şi-a putut continua drumul. Dacă nu ar fi avut acea povară, aşa grea pentru ea cum era, nu şi-ar fi putut continua drumul.
Aţi prins morala?
De câte ori un ne plângem de problemele, poverile şi încercările pe care trebuie să le suportăm!? Dar, fără să ne dăm seama, aceste poveri, dacă ştim să le ducem, se pot transforma în punţi care ne ajută să mergem mai departe şi în final să triumfăm!
O deficienţă cardiacă a făcut dintr-un medic un chirurg renumit; un handicap fizic a făcut dintr-un tânăr un mare scriitor; timiditatea unui student l-a ajutat să ajungă un mare cercetător.
Şi câte alte exemple mai putem menţiona! Toate ne demonstrează acelaşi adevăr: că de multe ori trebuie să trecem prin momente grele pentru a ne bucura apoi de cele mai bune momente... Că trebuie să ne acceptăm cu curaj poverile şi încercarile, pentru a le putea transforma în succese şi prosperitate.
Treci în aceste momente prin probleme sau adversităţi? Aminteşte-şi că, îngrijorându-te şi speriindu-te, nu reuşeşti nimic. Ai încredere în Dumnezeu. El nu va permite ca încercările să te strivească, ci îţi va da forţa să le depăşeşti cu curaj, pentru a merge înainte şi a ajunge tot mai sus.
DUMNEZEU SĂ TE BINECUVÂNTEZE !
| URL: |
No comments posted yet
Comments