Un om a murit subit. Deodată L-a văzut pe Dumnezeu apropiindu-se de el, cu o valiza în mană şi spunându-i… Fiul meu, e timpul să mergem… Omul Îl întrebă pe Dumnezeu: De ce aşa curând? Aveam atâtea planuri… Îmi pare rău, fiule… dar acum este momentul plecării tale. - Dar ce ai în valiză? - Ceea ce ţi-a aparţinut.

Ce mi-a aparţinut? Vrei să spui lucrurile mele, hainele, banii? - Îmi pare rău, fiule, dar lucrurile materiale pe care le-ai avut nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineau pământului.

- Atunci sunt amintirile mele? - Îmi pare rău, fiule, dar acestea nu mai vin acum cu tine. Ele nu ţi-au aparţinut niciodată. Aparţineau timpului.

- Atunci talentele mele? - Îmi pare rău, fiule, dar nici acestea nu ţi-au aparţinut. Aparţineau circumstanţelor.

- Atunci prietenii mei, rudele mele? - Îmi pare rău, fiule, dar ei nu ţi-au aparţinut. Aparţineau drumului tău prin viaţă.

- Dar soţia şi copiii mei? - Îmi pare rău fiule, ei nu-ţi aparţineau. Aparţineau inimii tale.

- Atunci trupul meu? - Nici acesta nu ţi-a aparţinut niciodată. Aparţinea ţărânei.

- Atunci sufletul meu? - Îmi pare rău, fiule, dar sufletul nu ţi-a aparţinut. Sufletul tău îmi aparţinea Mie.

Atunci omul smulse valiza din mâna lui Dumnezeu şi o deschise. Era goală.

Cu o lacrimă de dezamăgire, omul Îl intrebă pe Dumnezeu: Nu am avut niciodată nimic? - Ba da, fiule… Fiecare din momentele pe care le-ai trăit au fost numai şi numai ale tale…

Viaţa este doar un moment. Un moment care e numai al tău. Bucură-te în totalitate de el! Şi nimic din ceea ce crezi că-ţi aparţine să nu te oprească să faci asta.

Trăieşte ACUM, trăieşte-ţi VIAŢA ! şi nu uita să FII FERICIT(Ă)